tu, tata,
mi-ai lasat,
in inima,
dorinta de viata
si mi-ai pus,
in suflet,
picatura
de roua
albastra...

cu mana nu mi-ai desenat
decat cuvantul
fara margini
si dorul de frumosul
ce piere
in noapte
cand vantul
indoaie
un ram...

cantec
din adancuri,
vers din
trecuturi
mi le-ai plans
in serile
tremurande...

iar azi,
cand iti sunt departe
ma vad
in amintirea
tineretii tale...

ca mi-a fost dat
s-alerg
sau sa inghit
raceala radacinilor,
acum,
e cam tarziu
sa iti mai scriu
tot ce-am iubit...

ingaduie iertarea
palmelor
rebele,
ingaduie iertare
gandurilor
fara putere
si da-mi binecuvantarea
sa pot
sa ma schimb...