De ce nu mă ajuți să fiu
un fiu, să fiu de-a pururi viu?
De ce nu mă ajuți să nasc
un foc din jar și-un umed vast?

De ce gândești că nu sunt viu,
când tu mi-ai fost părinte, fiu?
De ce în lume nu-mi dai rostul
și cred că-s viu, și fac pe prostul?

De ce mă lași să mă afund în mine?
De ce nu îmi permiți să mă scufund în tine?
De ce îmi dai doar o-ntrebare
și îmi lași sufletul să-l văd cum moare?

De ce, când pietrele sunt umede
de rele și de pică,
mă lași să mă înec în sentimente crude
ce mintea îmi ridică?

În dimineața asta,
de rouă firele de iarbă sunt udate
și tot în noaptea asta,
de vise gândurile îmi sunt inundate.