La revedere, taina mea de ziuă
Iubitul meu întreg de lună plină
Și nu știu de ce zarea ta suspină;
Þi-am spus la revedere, nu adio.

Trecutul nostru fi-va o tanagră
Spre care mulți vor încerca să sape
De-aceea-l fur dintre pământ și ape,
Ca să-l ascund în miez de stâncă neagră.

Să nu deșiri povestea ca pe-o plasă,
N-am ochi să te zăresc, dar să te văd,
Cum dai o zi senină pe prăpăd
Și-apoi de frica lui te-nchizi în casă.

Vom scrie de urât și tot mai rar
Că ne simțim din ce în ce mai bine
Și vom minți apoi, fără rușine
Că n-avem zile sfinte-n calendar.