Amurguri sângerii se nasc în zare
Iar zorii viorii apun cu nepăsare.
De ce-ar mai conta schimbarea oare
Când și timpul și-a pierdut a sa răbdare?

Totul în jurul meu e de ne-nțeles,
Dar mă întreb de a avut vreodată, mai ales,
Dacă are și de va avea cândva vreun sens
Lumea-n care să trăiesc nu eu am ales?

Sângerează umbrele disperării
Înfășurate în mantiile remușcării;
Purtate pe aripi de vântul înserării
Rătăcesc în zadar pe cărările uitării.

Universul vieții mele încetează a mai fi viu -
E frig, e întuneric, e liniște și e pustiu;
E inutil să mă mai zbat, căci doar eu știu
Că timpul a trecut și acum e prea târziu.