ai dreptate iubitule pereții aceștia încercuitori
au sulițe o ieșire din mine însămi e imposibilă

brațele mele gratii de fier înconjoară timpul
scrijelesc în pântecul lui un vis cu umbra în cer

numai vorbele aiurează scaieți ai răbdării
s-au oprit sub coasa lunii taie frigul
norii de gheață căzuți peste mine

și mâine-i o zi mai albă poate
peste sămanța roșie a sângelui rostogolesc sentimente
nu mă mai izbesc de pereții de sticlă

zidul dintre mine și ceilalți umblă singur
corabie cu catarg de brad verde