In coltul ochiului stins
Am zarit doar o clipa
Ultima farama de lumina.
A fost cea din urma
Chemare,
Cel din urma
Semn
De la tine.
Te-ai intors apoi
Cu fata spre rasarit
De unde te chemau,
Neobosite,
Despletite si reci
Fecioarele Mortii.
Am ramas in urma ta
Privind,
Incercand sa inteleg de ce,
Cautand in zadar o urma a trecerii.
Doar trupul tau mai era langa noi,
Golit si tacut,
Si n-am putut sa nu plang,
Sa nu ma vaiet prelung,
Fara rost.
Au trecut peste mine de-atunci
Destui ani.
Am crezut ca uitarea e un semn de recunostinta,
De impacare,
De acceptare.
Dar, se pare ca nu e decat
O mare amagire,
Un soi de-amara lasitate
In fata Mortii care ne pandeste.
Sa stii c-am inteles ca inca nu-i tarziu.
Ne vom vedea.