o pasăre lungă îmi ciugulește călcâiul în somn
dimineața mă trezesc chircită în colțul camerei

cum am ajuns cu genunchii la gură?

ai crezut că trupul tău e o scară pe care te cațeri până la dumnezeu să îl întrebi de ce pleoapele ți se zbat în noroaie când din palme ți se deșiră lumile

și mi-a răspuns?

ți-a răspuns

am auzit?

n-ai ascultat. ai dus palmele înainte și ți-a lins urmele cuielor.
în fiecare răstignire e un răspuns.

eu nu știu de ce am atâtea întrebări când iubesc

nici eu nu știu cum aripa mea stângă a crescut atât de înaltă
de ce îmi cad pene când ies în lumină
de ce te umbresc când taci

dar nu-mi răspunzi

tu pui întodeauna întrebări, dar nu mai crezi în răspunsuri. când mă întind peste tine, spui că sunt un somn negru, te scufunzi în mine, dar nu mai crezi.

de ce nu-mi răspunzi?!

ți-am răspuns. iubirea locuiește în călcâie, te gâdilă în tălpi când mergi pe alt drum, îți pune un picior în fața altuia când ostenești.

eu nu știu ce culoare au ochii mei când ostenesc

niciuna. e un timp în care vântul nu mai știe să întoarcă ceasul lumii.

de ce îmi vorbești despre lumi? vorbește-mi despre mine. tu știi când mă doare.

de fiecare dată nu ți-am vorbit decât despre tine.

de ce locuiești cu mine?

pentru că nimeni nu vrea să știe cum îți sângerează buricul degetelor când înveți să citești chipul somnului tău.

doar atunci?

doar atunci îți sângerază buricul degetelor. în rest ești o rană. eu te ling. nimănui nu-i plac rănile.

tu nu te temi de mine? nu pleci?

diminețile îți sângerează călcâiul. schiopătezi toată ziua, doar ca să mă hrănești. înghit animăluțe mici ce colcăie în tine. se dau pe leagănele din stomacul meu. mă chircesc.

spaimele au teamă de mine. mai demult am prins una și i-am dat gluga jos. s-a rușinat.

atunci sigur era a mea. spaimele mele sunt niște copii deghizați. mi se ascund după inimă. au dinți ascuțiți.

dar iubirea nu poate respira în inimă. nu mai contează ce rod.


apoi pasărea înaltă m-a luat de o mâna și mi-a arătat.