Milioane de stele apar și dispar într-o clipă,
O infinitate de gânduri mă potopesc în pripă;
Clădesc în mine-odăi pentru a sufletului odihnă,
Le las deschise, oferind lumii mult râvnita tihnă.
Primesc în schimb otravă, ură și dispreț pentru ce fac!
Suspendat din cer atârn greu în al Pământului hamac…
Nici să respir nu mai vreau, să nu distrug farmecul clipei
Și toate gândurile mele le las pradă risipei…