Cartea Vietii parintilor

“ un anume sfant a murit si este dus la ceruri de catre ingerul sau pazitor…acesta ii arata frumusetile raiului si fericitii sai cetateni. In mijlocul raiului stralucea minunat un mare palat de aur. Intrand in el, vazu ca era asa de mare acesta incat nu iti ajungeau 500 de ani mergand intr-o directie au alta si era plin ochi de carti de aur. Nedumerit isi intreba ingerul: ce sunt acestea de aici, ce e scris in atatea carti? Ingerul, candid ii raspunde: Istoria lumilor care au fost!” (Cleopa Ilie)

“Binele nu este bine, daca nu se face bine” (Cleopa Ilie)



Citind prin cartea vietii, parintii, ca pe file,

Sa nu disperi cu zile, si nici sa nu te-astepti

Sa iti fi fost parintii, cum ne stiai, copile,

Nici buni, frumosi, si harnici, nici intelepti, nici drepti -



Daca aveau serviciu, aveau pe lume Raiul,

Cu care sa-ti hraneasca cate ceva din vise,

Din bruma de salariu isi imparteau tot traiul

Nu intre sfinti si ingeri, ci intre ei, si tine –



A fost candva o vreme cand nu stiau pacatul,

Si fara sa-l cunoasca, au tot bifat pacate

Si-au impartit pacate la unul, si la altul,

Si s-au hranit cu ele, cu toti, pe saturate –



Au auzit de Domnul, asa, din intamplare –

Au spus vreo rugaciune, asa, printr- minune,

Stiau doar ca se roaga cand viata durea tare,

Si munca tinea locul de Domn si rugaciune –



Si-au invatat de toate, si au uitat de toate –

Cu cat erau mai varstnici, cu-atat erai mai mic,

Cu cat pierdeau vedere, puteri si sanatate

Cu-atat stiau ca-ti lasa Pamantul mai calic –



Cu cat strangeau din dansii, cu-atat mai mult afara

Se consumau resurse: titei, ocean, pamant –

Si mai presus de toate, simteau ca o povara

Blestemul ca pe lume nimic nu mai e sfant –



Citeau doar, cate unul, vreo pilda din proloage,

Si-o tipareau chiar, toamna, pe frunzele cazand,

Si printre-atatea ganduri si amintiri oloage

Spuneau: “Doamne-Iisuse, ajuta-ne!”, in gand –



Erau crestini pe lumea atee, de fatada,

Caci n-au facut pe lume un bine, doar, crestin,

Si ti-ar fi spus, copile, cate stiau sa vada,

Dar le era prea mila sa-ti dea sa bei – venin –



Caci bucuria vietii de-a fi crestin - e-amara –

Ca lemnul crucii sfinte, suporta-atat de greu

Sa vada tot Pamantul furat, si de ocara,

Si rastignit pe cruce, cu bunul Dumnezeu –



Cat au fost mici, copile, parintii-au fost ca tine,

Prea-stiutori la toate, puternici, si rapaci–

Cand au fost mari, copiii voiau pe lume bine,

Din ce in ce mai bine, si le spuneau doar: “Taci!”



Citind in cartea vietii, parintii, ca pe file,

Sa iti aduci aminte, c-ai fost si tu copil,

Si daca-ai fost parinte, sa nu-i blestemi pe zile,

Au vrut sa-ti faca “bine”, dar nu a fost crestin…



13 septembrie 2006

( zi de salariu)