Impetuos si fara de cuvinte
privesc pamantul straveziu
cu ochii stelelor
ce moarte
arunca-n univerrs lumina
si vad dureri cu umbra
cum alearga
pe continentele-amagirii,
fara minte,
si-mi pierd nadejdea
sincera si grava
ce si asa
statea in ratacire
de cand
ramasu-mi-a convinsa
ca-ntre umbre
nu se mai afla
urme de iubire.

Imi parasesc dezamagit pamantul
ce-mi lumina
candva
privirea-ntreaga
si-mi dau porunca
fara de cracnire
sa plec
cat mai urgent
cu vantul
stelar
ce ma va duce pe niciunde
si cred ca voi putea atuncea
cu-ncredere
sa mai privesc in mine...