se sparge mișcarea la intrarea în pietre
suflul care trebuia să fie acolo
hula organică
tentaculele care apucă hrana
se transformă în copaci apoi
în imagini coapte
cu scoarța vălurită spre mare

tovarășul meu e câinele din călcâi care latră și miroase
urma ta
înapoi
iar crengile duc întortocheat
spre somn trasat cu unghia veninoasă
am închis toate respirațiile în acest mers prin înfățișare
retractile înclinări
se așează funinginea zilelor cu gnomi chirciți
sub bărbie
pe mâinile înfipte precum dinții în faleză
acolo unde diminețile sunt
leandri de frică

începe doar o duminică în care
locuim
și nu mai dăm impulsurilor fața
morții