firescul îmi bate la ușă
de trei ori;
puternic,
sigur pe sine,
gata să intre în viața mea
cu forță,
fără să-mi ceară părerea...
și tocmai acum,
când inima mea
ar vrea să alerge
să-i deschidă,
trupul îmi este amorțit
ca și cum prin tălpi
aș fi prins rădăcini,
iar mâinile mi se înalță spre cer
ciudat
ca niște crengi
desfrunzite,
în palme cuibărindu-mi-se
deja
toamna.