libelula străpunge zidul inaltului vis:
un jet de lumină
desface
ce-a fost
de
ce va fi.

spre sfârșitul verii,
când
ploi capricioase,
desprinse din poala mării,
iși desfac in evantai
fustele paietate,
ingândurați...
impovărați...
intristați...
urcau pe scara visului lor.
pe fiecare treaptă uitau:
ba o ură devastatoare;
ba o deznădejde cancerigenă:
ba o sclipire a ochiului invidios.
urcând, erau mai ușori și simțeau in obraji văpaia caldă a libertații.


ce frumoasă este viața, privită de aici din vârf, din Hiperboreea!

***

prin plasa zdrențuită a dimineții,
soarele aruncă-n ei bulgări de foc.

isi plimba degetele pe coama ocnei incendiate.
amintirea sării le dă fiori.

bine ar fi
sa găsească iute cărarea adevărată, folositoare
și
să ajungă teferi acasă.