Mă doare oglinda ce-mi zâmbește
Cu zâmbet ars și ochi prea verzi
Înecați în lacrimi calde,
Prea fierbinți ca să îi crezi
Că ploaia îi va vindeca cândva...
Cu bratele-i pe trupul meu
Ar vrea să vindece și răni
Deschise veșnic, suflet greu!
Mi-e și visarea măcinată,
Străpunsă-n ace transparente
Ce lasă-n ea dovada vie,
Că sufletu-mi roșu de lacrimi
Nu va putea să reinvie.