Muștele și calul



Un stup de muște sugea sânge dintr-un cal;

De-abia se mai ținea în frâie, bietul,

Și mustele îi tot șopteau lângă ureche, cu încetul,

Ce sfântă e răbdarea, și ce bun necazul ancestral –



La drept vorbind, nici n-avea ce să facă,

Decât să tragă carul familial,

Și să se lase supt de muște, și să tacă,

Căci numai mort, de muște scapă bietul cal –



“O, doamne, tu știi sufletu-mi de cabalină cum se uscă”,

Nechează bidiviul spre tării,

“Eliberează-mă din pielea mea de cal, și fă-mă muscă,

Să pot și eu, pe piața liberă, trăi!”



Atunci o voce de bariton îi raspunde din tărie:

“O, fiule, necheaza și tu liber…căci îți dau…democrație!”



Morala

...la așa daruri... tot atâta omenie...