Omul e o ființă regretabilă.
O resursă inepuizabilă de întrebări fără răspunsuri.
Dumnezeu pesemne că era foarte plictisit când l-a creat pe om.
Mai mult decât plictisit, era deprimat.
Stătea așa, pe gânduri, și, deodată, i-a venit ideea să aibă o idee.
Nefastă, pe alocuri.
După chipul și asemanarea sa? Să fim serioși, cât mai putem.
Care chip? Dacă nu ni se arată, de ce l-am crede?
Care asemanare? Dacă suntem atât de diferiți, de ce nu l-am provoca?
Existăm, suferim, ne bucurăm, plângem, iubim, inventăm sisteme filozofice, vomităm, punem bani la bănci, cântăm, ezităm - toate fără nici un motiv.
Și, mai ales, fără nici o speranță.
Regret că exist si încerc să îmi alung în fiecare noapte disperarea.
M-ai înșelat, Doamne, și n-ai avut nici un motiv.
Presupunerea mea e că m-ai înșelat cu mine.