spre seară se vor aprinde lumânări prin cimitirele lumii
în straie albe de sărbătoare vor trece tăcuți înspre lună
toți oamenii sufletului meu călător

în cortegii prea lungi ei desenează tăcerea aceasta
parcă nici nu mai știu de unde am venit
nu mai e niciun semn de aducere aminte
uneori mă gândesc la nașterea mea ca la primul pas înspre moarte
atunci închid porțile și mă ascund printre cuvinte

astăzi muzicile nu se vor auzi la castel
menestreii au coborât în pământuri
acolo unde se nasc versuri de aur cu măști de catifea violet
dacă mâna aceasta nu tremură și pasul nu mai e șovăitor
e pentru că astăzi lumina celor care au trecut prin sufletul meu călător
veghează