îi spun unui melc: urcă-mi
pe braț către tâmplă
mi-e dor să-ți privesc ochii lumino!
de codobelcul sensurilor nu-ți fie teamă
le voi ascunde sub cochilie
dar vino!

atât de liniște
degetele îmi strivesc cerul
mustul stelelor
aspru
ca un vin ce nu se va învechi
îmi plimbă-n sânge
laptele și fierul

în fiecare icoană din casă
cei care mă iubesc au lipit chipul meu

mamei mele i-am fost din duhul
soției mele tată-fiu-dumnezeu

cine ele este

și cine este eu

dar melcul strângându-se gheară
îmi zise:
îndeamnă-te la tăcere Tu-
fără-Þară

[.]