m-am luat pe urmele zeului nostru
cel nevăzut, mirosind numai a
frunze uscate, a rășină de brad, a
baltă cu pești adormiți sub
crusta de gheață, simțeam cum se
încolăcește în jurul meu
mirosul acela de putred, de
viu și de mort, cenușiu ca un
șarpe, gata să-l scap în
hățișul de crengi și de scorburi,
gata să mi-l ia prima
răbufnire a frigului dinspre
răsărit, alergam cu picioarele înfășurate
în piele de urs, legate cu nojițe până
la genunchi, unde pocnea nevoia
de a merge târâș, potrivind rotula
imperfectă pe urmele de
văzduh ale singurului nostru
zeu care miroase pierdut a
pădure sub crivăț