Nu m-am gândit la el
până nu au început să-mi gâlgâie
cuvintele în beregată.
Nu le mai pot opri
le las să forfotească în aortă și în toate venele
ce urcă spre lumina creierului
șerpuindu-mi sub pielea măslinie.

Degetele morții îl apucă în fiecare noapte
mirându-se cât e de subțire
oh gâtul meu plăpând sub ce văluri să-l ascund
să nu se mai vadă urmele degetelor de gheață.

Oh gâtul meu parfumat
l-am păzit până acum de funie
de lama cuțitului și de privirea bufniței.
Cum să-l apăr de frig
ce cântec ar trebui să se nască în beregata mea
încât pielea tremurătoare să se întindă
și gâtul meu să strălucească
în lumina felină
încă o toamnă.