pe o casă de pe deal
noroaiele sunt de netrecut
toți sunt bătrâni
și îmi aduc aminte de
doi bunici pe care
nu am să îi uit toată viața

dorul de casă mă apasă
m-au ținut la școală
și m-au sunat la telefon

biserica e în altă țară
încă din copilărie
am încercat să trec
prin împrejurările
acestei vieți
fără frontiere

nu am fost un om prea credincios
am plecat singur
am ajuns acolo și m-am simțit singur
și tot ce am lăsat în spate
încă mă apasă

am alergat o sută de km
pentru trei ore de liniște
mă simțeam ca o corabie
ce plutea pe o mare neliniștită
și simțeam că viața
nu se mai sfârșește așa cum vroiam
decât printr-o rugăciune

dormeam într-o casă părăsită
credința îmi ținea loc de casă