După ani plecat în lume,
Am venit pe-acasă,
Constatând că nici pe mine
Dorul nu mă lasă...

Singur, nu știu ce să cred,
Cum de le-am lăsat pe toate?
Ca acuma când le văd
Să mă-ntreb cum de se poate?

Să fie gardul aplecat
Și poarta într-o rână,
Iar puțul din curte secat
Și casa care se dărâmă.

Toți pomii din livadă
Sunt aplecați acum,
Iar grajdul stă să cadă
Ca poarta de la drum.

O altă mărturie
Că timpul a trecut
E și vița-de-vie,
Care-a dispărut.

Garoafele din curte
Și floare de sulfină
Au dispărut si toate
Fără nicio vină...

Ascult mereu chemarea
Să mă întorc acasă,
M-apucă disperarea
Și dorul nu mă lasă.

De ce tot mai insist
Să vin aici și eu,
În locul ăsta trist,
De unde plec mereu?...