Rămâneam în capul oaselor
întunericul ni se părea tot întuneric
lumină ruptă din lumină cerc întreg
și de neatins în iarbă ,de o vreme aruncam
pământul de la unul la altul într-o stare mult
prea mică, bine că existăm prin singurătatea
timpului recunoscuți ,nerecunoscuți.
Dă-mi un dor , dă-mi un cer pe care să dorm.
Rămânem pe același loc ,fără întristări fără
întuneric, fără lumină, fără lumină ,fără trup.

Rămânem în capul oaselor.