deschizi ochii în avalanșă precum un copil
întinzând arcul zâmbetului țintește și trage cu lumea
îi e frică de întuneric dar îl îmbrățișează subtil
știind că păcatul e cules de Dumnezeu
și universul fu desprins pe când El hohotea
sărutul noroiului spre chipul de veghe
al vreunui cer văzut cub rubic albastru
în sus spre lăcrimarul zborului de piatră
oglinda de cadastru iartă
ude strângeri ale anghilelor de lumină
pipăie vertebrele solare ale matricii
coboară către ochiul de sevă
meioza zbaterii din prima crimă

și încă mai cred că lumina aduce cu ea un interogatoriu