Sunt un păianjen îndrăgostit
de scheletul unei frunze lipite de geam
care s-a uscat până la a-mi semăna
mie, izvoditorului de plase
în care se încurcă melodiile prinse în autobuz
și în care luna secretă o limfă argintie.
Prind fluturii și le las doar atâta viață
cât să participe la jocul meu de culori.
Ce noroc că m-am născut într-un castel
nebun
în care tânărul Werther a hotărât
că viața merită prelungită
doar atât timp cât mori.
Podul, podul către lume
eu, păianjenul, l-am distrus.