Gândul plângând miere și cenușă renaște timpul așteptând furtuni în deșert
viața trece cu mine alergând pe farfurii întinse norilor plini de ape
văd printre aripi oameni trasând soarta în drumul meu împărțit zărilor
așteptând alt soare și alt vis furat icoanelor din jur.
Zâmbesc nefiind o fata morgana deschizând porți în furtuni
din calea voastră spre deșertul altora dăruind aceeași lume
trăgând perdele de lumină în jur cu nerăbdare primită cadou
ascult sunetele pe nisip rotindu-se fulgerător cu întrebări
puse zilei de mâine nevrând tăcerea drept pat.