Am vrut să intru, indiferent cum,
Pe căi drepte sau pe ocolite,
În teritoriul inocențelor de carton.
M-au oprit niște bariere violete,
Niște vămi prin care nu poți trece
Fără să plătești cu uimire.
Acolo frunzele nu mai respiră
Adunând șoapte de pe ici, de pe colo.
Sunt hrănite artificial:
Sunt intoxicate cu ozon
De cea mai bună calitate.
Sută la sută!
Păcat că e mereu noapte
Și căldura dialectului meu nu se simte,
Nu se prețuiește.
În întuneric toate sensibilitățile sunt la fel.
Doar volumul contează
Și greutatea argumentelor
În fața barierelor din oțel,
Înghețate.

Dan David, Los Angeles, 08-18-2005.