Cavale tânguie prin munte,
Brăzdând cu mult prea lungi suspine,
Tăcerea crestelor cărunte,
Căci plec, gândindu-mă la tine.

Chiar valea, iată, lăcrimează,
Subt spuzele de reci lumine,
Bocesc pâraie la amiază,
Căci plec, gândindu-mă la tine.

Se-aude peste deal un clopot
Chemând creștinii să se-nchine,
La mine-ajunge doar un șopot,
Căci plec, gândindu-mă la tine.

Se-aude ceasul hohotind,
Plecarea mea pe căi străine.
Tu, să spui lumilor zâmbind,
Că te-am iubit numai pe tine.