e arvunită leafa viitoare
cu greu pe-acasă ne mai ducem traiul
se țin belele și dureri ca scaiul
s-a așternut pe față o paloare
atât ne fuse s-a cam dus mălaiul
cădem răpuși cu toții de lingoare
de nu mai știm să mirosim o floare
și am ajuns sfrijiți precum e paiul
așa îmi spune și cu trudă calcă
cum ar căra valize un hamal
visez să gust cu dor și-avânt o halcă
dar sunt și eu ca el în negru hal
abia pășesc mă țin căznit de falcă
se-nchide-n urmă ușa de spital


17 noiembrie 2006