Zâmbetul ei sărat sticlea între înserarea curbată
și scuipatul acela rotund de broască țestoasă.
Încă mai alergam desculț prin mare
când ea își uita gândurile într-un anotimp
care se numește toamnă.
Inima mea e încă o formă de zeu
îndrăgostit de modul său de a privi,
zâmbetul ei sărat sticlea spre înserarea
în care broaștele țestoase fug de umbra
viselor rotunde ca un scuipat.