Poemul închis levitează.
De aici încolo diminețile
Dobândite cu fiecare noapte,
Parțile moi ale viselor
Căderile, dezmembrările, fărâmițările
Toate le suporți:
Deschizi o fereastră, vârtej ferecat-
Spume roșii bolborosesc în locul zorilor,
Să coboare sufletul tău
Ca un perete alb
Cu vagi începuturi, desprinse tablouri.
Balcoanele ca niște larve
Își storc aripile.
Trupuri obosite de muritori
Gânduri pătate se rostogolesc
Din cearșafuri peste balustrade

Și visul:
Se înfig călări arbuștii
Cu pintenii pe ziduri
Asediați de lăcustele
Toropitoare ale îngândurării.
Flăcări înlăcrimate unesc nisipurile
De aur ale poemului.