Copii ce-s uitați de soartă,
Abandonați, fără părinți,
Nimeni grija nu le poartă,
Sunt speriați, nefericiți.

Ajung cerșetori de milă,
La suflete de lângă ei,
Zdrențe dau aspect de silă,
Pe nimeni n-au de obicei.

Aceștia sunt copii-bătrâni,
Și-au risipit copilăria,
Supuși fiind, de-ai lor stăpâni,
Pierd pariul cu mândria.

Poate asta li-a fost soarta,
Obișnuindu-se cu ea,
Nevisînd să-și facă alta,
Cu greu schimbându-i cineva.

Părinților, ce ați uitat,
Că aveți copii pe lume,
Voi scopul vieții l-ați ratat,
Copiii, nu cresc cu glume.

Voi, familiști fără copii,
Sunt suflete ce vă doresc,
În casa voastră primiți-i,
Căci omenia-i gest firesc.