Să arzi manuscrisele repudiatelor liniști
Ascunsele scrieri cu sânge de fiară-ncolțită!
Vorbire cu sine este poemul acesta,
Un zbor razant deasupra pădurii
Crescute din sâmburii îndoielilor viitoare-
Petecul verde din planul lui Dumnezeu cu umanitatea.
În jurul unui turn scuturându-și inelele
Avânt care înșfacă râul timpului
De carnea lui cea repede și albastră;
Acolo unde inima ta strălucește ca un solz
Ca un pahar de cristal cu răsunet prelung.
Acolo ești un schelet înfășurat în minciună,
Aluneci pe monezile calpe ale melancoliei,
Gândurile întregi și rotunde
Să-ți înfrunte singurătățile?
Poemul acesta ca o frapieră de argint
In care se topesc laolaltă?