Pe paturi cu perne brodate
s-au asezat inteleptii
si tavi de-argint li se pusera-n fata:
limbi de privighetoare
si alte trufandale
se scaldau in picuri de soare.
Si suradeau inteleptii,
inimile radeau si gurile lasau apa -
cine mananca, stiau,
mai dulce ca ele canta-va.
Si vinul,
vinul soptea in potire.
Sagalnica era a lui vorbire
ca ganguritul harpistei.

Pe tavi de aur,
sfaraind in frigare,
sclavii purtara inimi de fiare
cu indiene miresme gatite.
Si laudau inteleptii cina
si pe-al casei stapan,
ce vrea sa le-ntareasca firea.
Rasera gros.
Si vinul prinse sa salte-n pocale
alaturi de dansatoarele goale,

cand, iata,
minune persiana:
pe tavi sapate-n margaritare,
boii cei grasi,
ale soarelui vaci
in sos de ambrozie.
Adevereau inteleptii
c-un zeu ii chemase la masa
si-n cupe nectarul doinea
cu Muzele-n coruri divine.

Pe tavi de fier se-aduse paine,
branza de capra si ceapa se-aduse.
In cani de lut,
apa senina baltea.
- Isi rade de noi,
ce-nseamna aceasta sarada ?
- Mancati si beti,
amfitrionu-i indeamna,
e hrana vietii
si apa-amintirii.
Dar ei nu mai vrura.
Bolborosind, cu privirea-nainte
plecara-ncet,
unul cate unul:
- Noi vrem minuni ce-aici se petrec.
Nu credem in insula de la apus,
zisera,
si spre moarte s-au dus.

Sta singur stapanul,
in dinti sfarteca
paine cu branza si ceapa,
si potolindu-si arsura,
bea apa.
Moartea veni si la el,
dar de cruda duhoare,
ce-o raspandea cel nemuritor,
isi lua picioarele la spinare.