plânge cămăruța amintirilor;
sub tălpile noastre
cerneala e verzuie...
miroase a frunze negre
și parcă bucata de pământ
din mâinile tale
nu plutește pe apă,
dansează în hârtia tristă...
Am țesut zid
să nu mai nască întunericul
plouă lacrimi de viață,
plouă lacrimi de moarte...
Libertatea e îmbrăcată în roșu,
construită din pietre vechi,
cu ochii din aur alb
vorbind mai multe graiuri.
Am văzut trupuri zburând
deasupra mării,
icoane zugrăvind cerul.