Puzderie de îngeri
cu fălci umflate
risipesc vântoase.
Spre ziuă, o noapte înstelată
își dă obștescul sfârșit
Marea se umflă și se tot retrage
Respirând. Ridicându-și coapsele,
ea pipăie stâncile din gura peșterii
Vuind până-n preaplinul
luminii diurne.
Expectorează flori de spumă pe maluri,
se dezlănțuie împotriva continentelor,
sfărâmă munții la micul-dejun,
înghite nave și oameni,
așa cum bătrânele doamne
degustă la cină doar o înghițitură de coniac.