întunericul mănâncă ziua în agonie...
cerul roșește
în întâmpinarea soarelui,
ce merge rostogolindu-se
la culcare...
noi ne începem jocul,
ne ascundem după pomi,
ne dăm în leagăne,
fugim și ne lovim de amintiri...
noaptea și-a adus doamna
luna, înnapoi, la locul ei
până în zori...
noi ne jucăm mai departe,
aruncăm cu vorbe,
parcă ar fi pietre,
în balta din fața noastră...
apar cercuri concentrice
în dimensiunea timpului,
ce se curbează,
alunecă și se pierd...
spațiul îi ține pasul,
parcă s-a dublat,
probabil avem halucinații
fiindcă am fumat iarbă...
noi ne jucăm și nu obosim
acum facem ping-pong
tot cu vorbe,
fiindcă nu avem altceva...
sântem săraci,
nu ne avem decât pe noi...