Palid la față și c-o mină tristă,
Ascultând ce vrei să-mi zici,
Văd cum încet mi te transformi.
Ochii verzi acum se împietresc,
Strivindu-ți ce ți-a mai rămas din nas.
Sprâncenele se măresc umbrindu-ți privirea.
Vocea ,din subțire, tinde spre metalică,
Iar eu nu mai înțeleg cuvintele.
Cred că-mi vorbești de tata.
Las frica și-ncerc să-ți citesc pe buze.
Sunt toate ce le spui mereu.
Te oprești.
Trăsăturile revin la normal.
Așa se întâmplă mereu.
Te rog, lasă-ți ura pentru cel ce a plecat
Și gândește-te la mine,
Eu nu te-am părăsit.