... nu m-am născut cartezian înrăit,
prunc al sinapselor albe între
un dumnezeu desenat
și oamenii fugari.
totuși dau cu aspiratorul,
repar întrerupătoarele,
fac piața și scriu poeme.

nu m-am hotărât dacă sunt bonom, friguros,
sau filantrop.
covoarele, becurile, și târgovețele frumoase
au ultimul cuvânt.

acesta li se prelinge pe ființă
cum ploaia pe geamuri în primăverile străvezii.
dincolo de mine e doar Descartes
la tarabă.

când alerg mă urmărește o voce prietenă,
fără ea, apartamentul meu ar tuși ca un tebecist.

mă voi umple cu un alt an,
mă vor minuna iar excursiile,
și îmi voi trăi aceste mișcări ample
pe care unii le numesc simplu -
viață.