De-i stea căzută, ea să-mi spună,
Că e venită pe pământ și eu sunt
Rostul ce a clădit și spart atâtea rele
Aciia pe al său lăcaș de sfânt.
Să mă salute și să-mi spuie, de ce
S-a hotărât pe dată, ca să cadă?
Căci noi aicea socotim, că viață e într-îns-a
Și de-a căzut, curmata viața minunată,
Ce mers-a lin pe-al meu sălaș.
O cert pe dânsa, că vin-a să-mi vestească,
Că nu mai e un suflet, ce atârnat a fost
De-a ei firavă rază ce-a hotărât să cază,
Aici pe dânsul, pe acest pământ.