Zilele fug plangand,
iar viata mea,
mereu sub semnul intrebarii,
priveste trista
apusurile reci, trecand...

Fara vreun scop prea clar,
sau fara vreo idee,
adorm seara de seara mut
si plang din nou,
caci nu pot sa visez macar...

La poarta sufletului meu,
ce azi e mai tacut ca ieri
dar mai galagios ca maine,
nu bate nimeni si atunci,
de unde credinta-n Dumnezeu?

De unde speranta
in ceva mai bun,
cand orice intrebare
are drept raspuns tacerea
si doar in somn
isi mai gaseste omul mangaierea?...

In care nor
as mai putea sa caut fericirea?...
Pe ce planeta
ar trebui sa mor,
ca sa descopar nemurirea?...