sub hău se aflau
deșerturile reci
ale gîndurilor

atît de ușor de strivit
ochiul se stinge iar
aerul înaripat devine străveziu
ca o arsură proaspătă

un cîine cu botul rînjit
veghează resturile
de la masa de seară
cînd își savurează întunericul
așa cum Titus Andronicus
își călătorește mintea
pe o mare de neadevăruri

precum o zgură galbenă
spuma popoarelor de păsări
mă acoperă cu o ironică aristocrație
cînd îmi arăt goliciunea
asemenea unui pui de jivină
căruia îi suflă în ceafă
umbra neputinței