De-un albastru clar, curat,
Ce nimeni nu se poate sa-l fi uitat,
O floare zambeste cu ochii curati,
Si-asteapta, parca, norilor,
Ca voi s-o udati.
De-o culorea vie si intensa
S-ar indragosti si vantul
Si-ar ocoli intreg pamantul,
O data s-o mai intalneasca.
Si prin lacrimi ce primeste,
Ea devine mare, creste.
Un indragostit vine in goana s-o culeaga
Si vantul nu vrea!
Alearga vuieste, iubirea sa nu i-o ia.
Indragostitul se opreste,
Si-asculta ecoul tremurat al vantului.
Fuge, apoi repede la adapost.
Nu vrea sa mai culeaga floarea s-o daruiasca iubitei lui.
E speriat.
Iubirea vantului a rezistat!
Dar, vai! Ce-I asta?
Floarea nu mai are nici o petala.
Priveste cu ochii golasi spre cer,
Si-asteapta sa plece spre el.
Vantul, atuci, furios,
Pleaca, alearga departe,
Si astfel ii aduce florii linistita moarte