m-am pierdut intr-atatea cuvinte
si-am inceput sa hoinaresc viata cu singuratate.
am luat-o aritmetic de mana,
prin spatele usii.
am purtat si ura de ploaie si cerul sihastru
sa-mi faca scut dintr-un nor
in cuptorul incins din ochii scapati de pe-obraz.
m-am exilat,
peregrin cu o pelerina de ura si-o umbrela de ploaie,
inarmat pana-n dintii unui gand anonim.
si-am ajuns, undeva,
aiurea din mine,
fara de cer si-ngropat in gunoaie,
dar cu un dor renascut:
dorul de tine!