citeam într-o poezie pe aici cum că se poate
vedea lumea de sus printr-un ochean anume
și mi-am văzut orașul copilăriei nu știam
că e atât de frumos privit printr-un stol de cocori
am văzut râul cetatea liceul drumul pe care-mi număram pașii
am văzut acoperișul casei noastre salcâmii de la stradă
nucul din grădină și n-am îndrăznit să cobor mai aproape
de teamă să nu văd casa părăsită și curtea năpădită de buruieni
și când era să apăs pe tasta minus am văzut-o pe mama în poartă
ținea brațele deschise (o cruce) și ceva mai încolo tata
venea încet pe lângă bicicletă (o alta cruce)
în spatele lui eu trăgeam de sfoară un câine mic
care se încăpățâna să rămână pe loc (două aripi)