rănile mele cu chip provizoriu
plutesc cu fața în jos
în apa unor orgolii lungi
fără să le pese de ceva anume

cu capul în pămînt
un fulger descompune
vuietul pămîntului rînjind
prin forma buzelor
aici la marginea lumii
înfipt fără aer

arunc cu pietre într-un duh
apoi îi ascult respirația
întinsă ca o pîclă
peste nămolul mării
unde niște bezmetici
cu carnea ca de pește
se coc în lumina lămpii
eu
abandonat în măduva unei fantezii
nu știu ce gust
are noaptea pentru tine
cînd sînt în fața ta
iar tu nu mă vezi