Sclipiri


Sclipesc în picuri moi albastre ploi,
Tristeți adânci și verzi curg lin în noi,
Lăsând nisip de aur fin și argintiu noroi,
Pe gene lungi și-n ochi de lacrimi goi.

Învie albe umbre din depărtări cernite,
Cu chipuri dragi de vii pasiuni golite,
Zâmbind tăcut în amintiri de dor umbrite,
Astăzi în roșu tainic înțeles descoperite.

Stăm vii aprinși și mohorâți de dulce dor,
Ni-s inimile vineți porumbei uciși în zbor,
Căzând prin verde-purpuriu fuior de nor,
În negre valuri de cristal strălucitor.