Seara când mă desfaci ușor de piele și te învelești în ea
adormi
rămân doar eu
cu cilii tăi olfactivi care vibrează fericiți, supraexcitați de vaporii emanați de porii mei înăbușiți între cearșafuri

Și eu sunt fericită îmi vine să râd din toată carnea care atârnă pe mine ca niște cârnați dezveliți de maț
pusă cap la cap arată ca o rană dezinfectată cu spirt care inspiră orice adiere

dacă mă plimb în momentele astea prin oraș trag după mine toate baloanele din vâscozități umplute cu heliu
să alunece unele peste altele - gluc! - ca o gheată de cauciuc îndesată adânc în noroi

tu nu știi că am renunțat demult la relativități agasante
deși îmi strivesc cute de suflet între foile groase ale unei cărți de basme bătrâne ca moșulețul acela de la ultima scară care stă acolo pe bancă fumând și zâmbind all the time
și vrei să-i dai bună ziua dar nu poți
în loc îi arunci un zâmbet timid
te întrebi "oare nu suferă cumva de paralizie a mușchilor faciali?"

dincolo de el ești tu
e mirarea
o.O ia te uită!... o plăcuță transparentă bidimensională
și sub ea, da uite! încă una
da știu e lama noastră cu fețe plan-paralele în care au rămas prinși fotoni de-atunci
de când stăteam amândoi pe marginea lucidității bălăngănind picioarele ca niște copilași.
Soarele era o pâine caldă ruptă jumate din care ieșeau aburi fierbinți
și noi stăteam ca-n saună