Credeam cândva că totul trece, răul dispărând zadarnic,
Și nu visam deloc s-ajung să simt cum moartea mă pândește,
Și nici clipa de tristețe și acel somn adânc amarnic
Și nici gândul cel mai tragic că viața mă părăsește.

Vroiam să fiu mai liber; am fost dar nu mai sunt,
Vroiam să nu mai mor; am vrut dar totul moare,
Vroiam să ascult orice; acum un ceas ascult,
Vroiam să văd orice; acum vad o lumânare.

Și atât am mai putut să fac, să-mi aprind lumina morții,
Să trăiesc ultima clipă stând pe patul meu, întins
Lângă lumânarea mea, de veghe spre voia sorții,
Și să văd fără să vreau, că și eu și ea ne-am stins.