Te simt cum te apropii,
Zi de zi,clipă de clipă
Și când mă ajungi,mă încovoi de spate
Să-ți fac loc să pătrunzi în mine.
Mă așezi apoi pe un pat de lemn,
Făcut dintr-un copac scorburos
Și zilele mi le numeri pe degete
Până la momentul final,
Când totul,odată cu viața,se termină.
Din ce în ce mă afund în neștiință
Și în armonia picăturilor de ceară,
Îmi visez amintirile.
În ultima clipă de viață, în suflet se aprinde o scânteie
Și vrea să reînceapă
Copilăria tot cu mine.
Însă nu se mai poate,
M-am petrecut dintre cei vii
Cu gândurile mele.